Cinci străini din Philadelphia îşi încep ziua ca de obicei. Intră într-o clădire de birouri şi apoi într-un lift. Acolo sunt obligaţi să împartă acel spaţiu închis cu alţii pe care nu-i cunosc. Nici nu contează, pentru că vor fi împreună doar pentru câteva momente. Dar, când liftul se opreşte între etaje, ceea ce părea a fi o întâmplare se transformă într-o lovitură a destinului. Căci în această zi aceşti străini îşi vor vedea cele mai intime secrete scoase la lumină. A sosit momentul să dea socoteală pentru păcatele lor.
Încet, dar sigur, cei blocaţi în lift ajung de la enervare la sentimentul că sunt complet lipsiţi de apărare şi până la teroare pură. Unul după altul încep să treacă prin situaţii oribile, suspiciunea începe să planeze asupra fiecăruia, pe rând, până când află cel mai îngrozitor adevăr: unul din ei este însuşi Diavolul!
Cei de afară încearcă în zadar să-i scoată din lift, însă cei rămaşi în viaţă înăuntru îşi dau seama că singura cale de scăpare este să-şi confrunte propriile ticăloşii care i-au adus în situaţia de acum.
Demon este primul episod din seria de trei filme sub umbrela The Night Chronicles, o serie de poveşti horror concepută de M. NIGHT SHYAMALAN (The Sixth Sense, Signs). Filmele din trilogie vor fi realizate de diverşi regizori şi scenarişti, care vor colabora cu Shyamalan pentru a aduce pe marele ecran poveşti imaginate de acesta pentru a ne da din nou fiori.
Demon este regizat de JOHN ERICK DOWDLE (Quarantine, The Poughkeepsie Tapes), după un scenariu de BRIAN NELSON (Hard Candy, 30 Days of Night) şi o poveste de Shyamalan.
Rolurile principale aparţin lui CHRIS MESSINA (Julie & Julia, Vicky Cristina Barcelona), LOGAN MARSHALL-GREEN (Brooklyn’s Finest, Across the Universe), GEOFFREY AREND ((500) Days of Summer, Trust Me), BOJANA NOVAKOVIC (Drag Me to Hell, Edge of Darkness), JENNY O’HARA (Mystic River, Matchstick Men), BOKEEM WOODBINE (The Last Sentinel, Three Bullets) şi JACOB VARGAS (Death Race, Jarhead).
Demon este produs de by Shyamalan şi SAM MERCER (Signs, Unbreakable) , iar producători executivi sunt DREW DOWDLE (Quarantine, The Poughkeepsie Tapes) şi TRISH HOFMANN (The Ruins, The New World).
Echipa de realizatori este completată de directorul de imagine TAK FUJIMOTO (The Sixth Sense, The Silence of the Lambs), scenograful MARTIN WHIST (Cloverfield, Smokin’ Aces), creatoarea de costume ERIN BENACH (Half Nelson, Sugar) şi compozitorul FERNANDO VELÁZQUEZ (The Orphanage, Shiver