Landon Carter şi prietenii săi sunt cei mai cool puşti dintr-un liceu din Beaufort. Poartă hainele adecvate, conduc maşinile potrivite şi intră în bucluc atât cât să-şi asigure o reputaţie de rebeli. Jamie Sullivan e opusul lor – nimic nu pare cool la ea. E fiica predicatorului şi poartă haine care-i ascund formele şi acelaşi pulover în fiecare zi. Îndură zeflemeaua lui Landon şi a prietenilor săi cu un zâmbet, întotdeauna văzând numai lucrurile bune din oameni. Atunci când o farsă a lui Landon şi a găştii sale se termină cât se poate de prost, directorul îl condamnă pe băiat să aibă grijă în weekend-uri de un elev necăjit şi să lucreze la piesa şcolii, activităţi în care e şi Jamie implicată. E timpul să mai întâlneşti şi altfel de oameni spune directorul. Şi puţine persoane sunt mai diferite de cinicul şi necredinciosul Brandon decât Jamie. Fata cântă în corul bisericii, poartă întotdeauna o Biblie la ea iar ambiţia ei este să asiste la un miracol. Cei doi petrec din ce în ce mai mult timp împreună, Landon devine intrigat de candoarea fetei care vede frumosul în toate şi are o încredere nelimitată în oameni şi în lume. Curând, băiatul descoperă că s-a îndrăgostit de fermecătoarea marginalizată pe care el şi prietenii săi obişnuiau s-o ostracizeze zilnic. Atunci când circumstanţe potrivinice le ameninţă dragostea, Landon rămâne de partea ei şi încearcă s-o ajute să-şi îndeplinească visele.
Se spune că cheia spre succes este sinceritatea şi că o dată ce reuşeşti să te prefaci că eşti sincer, ai dat lovitura.

Într-o industrie în care actorii îşi contrafac emoţiile pentru a părea autentici, e mare lucru ca un lucru atât de simplu şi pur ca sinceritatea reuşeşte să supravieţuiască, mai ales într-o producţie hollywoodiană. A Walk to Remember, un film bazat pe romanul lui Nicholas Sparks, reuşeşte să fie admirabil în locurile în care o teen dramă ar fi fost contrafăcută. Povestea ne este binecunoscută. Un băiat rău (Shane West) se îndrăgosteşte de o şcolăriţă bună (starul pop Mandy Moore). Plotul putea urma unul sau două căi. Fie dragostea îl va izbăvi pe el (a la "On the Waterfront") sau o va trivializa pe ea (a la "Grease"). Jamie e, însă, atât de ingenuă că nu ne-o putem imagina purtând vinyl negru.

Distribuţia e completată de nume mari precum Peter Coyote (tatăl lui Jamie) şi Darryl Hannah (mama lui Landon).

Moore, o vedetă pop a cărei experienţă actoricească anterioară a fost un rolisor în The Princess Diaries, îşi asumă o partitură dificilă cu primul ei rol principal. Să interpretezi un personaj atât de inocent fără să-l faci insuportabil, se poate dovedi un coşmar şi pentru un actor mai experimentat, cu atât mai mult pentru o debutantă. Jamie e o iconoclastă tăcută care nu vrea să atragă atenţia asupra sa. Conceptul personajului e revoluţionar: o fată într-un film cu adolescenţi atât de sigură pe identitatea ei încât nu are nevoie de o schimbare de look senzaţională ca să-i arate băiatului ce grozavă poate fi. Acelaşi lucru e valabil pentru Moore, vedeta: e o uşurare să vedem că nu fiecare potenţial idol al adolescenţilor simte nevoia să ajungă faimoasă fâţâindu-se în bikini şi arătându-şi pelvisul la cameră. Finalul aduce o întoarcere de situaţie care, în alte condiţii ar fi putut părea fals, dacă scenariul lui Karen Janszens nu s-ar fi dovedit până în acel moment dulce şi onest. Fidel sursei literare fără a fi forţat, melancolic fără a fi deprimant, A Walk to Remember izbuteşte să te cucerească prin sinceritate. Într-o eră în care filmele cu adolescenţi au devenit un gen distinct, A Walk to Remember face o diferenţă. Filmul descrie expresiv acea experienţă culturală singulară care e liceul, în special segregarea studenţilor în grupuri sociale rigid definite. În liceu eşti fie in fie out. Producătorul Di Novi spune că romanul lui Nicholas Sparks e popular nu numai printre teenageri dar şi printre copiii mai tineri sau printre adulţi pentru că îţi aminteşte de lucrurile cu adevărat importante în viaţă: dragostea necondiţionată, speranţă şi încrederea